Pentru că am uitat de astă vară niște spanac în congelator, am decis să văd ce pot face cu el. Și am căutat atent pe net și mi-am adus aminte și de antipasto din Italia care includea un fel de plăcintă cu verdețuri.

Concluzia: Trăiască Google!

Am decis să fac quiche cu spanac.

Pentru cei curioși, quiche (se citește chiș) este un fel de plăcintă rotundă care este asociată Franței, dar care este de fapt originală din Germania. Are la bază un strat de aluat peste care umplutura se compune din diverse legume legate cu ou și lapte sau smântână.

Să ne pregătim:

Aluat: 200 g făină, 100 g unt (la temperatura camerei), 1 gălbenuș, 2 linguri apă rece, sare.

Umplutură: 500 g spanac, 1 ceapă mică, 200 g brânză sărată, 2-3 ouă, piper, oregano.

Să purcedem la gătit:

1. Din toate ingredientele pentru aluat se frământă o cocă și se dă la rece pentru 20 de minute.
2. Se întinde aluatul de mărimea formei de copt și se dă din nou la rece pentru 15 minute.
3. Între timp, se pregătește spanacul. Dacă e congelat, se dezgheață. Dacă este proaspăt, se spală bine și se opărește în apă cu sare.
4. Între timp se introduce la cuptor forma cu aluatul întins în forma de tartă pentru 15 minute.
5. Spanacul se scurge de excesul de apă din spanac și se toacă mărunt. Se pune la călit împreună cu ceapa mărunțită.
6. Se adaugă piperul și oregano, cele două ouă bătute bine și brânza mărunțită.
7. Se scoate aluatul din cuptor, se lasă să se răcorească, se umple cu compoziția de  și se dă în cuptorul încins bine. Deasupra se mai poate presăra mozzarella.

Toată șmecheria din acest moment încolo stă în coagularea oului. Se scoate și se lasă să se răcească în formă.

Se servește atât ca aperitiv, ca gustare dar și ca fel principal. Se poate consuma chiar și a doua zi după ce a fost gătită, … dacă mai rămâne

Când am intrat ieri în localul din Mall Bucureşti, încă nedeschis publicului, prima impresie a fost: ”prea multă lumină!”.  M-am acomodat rapid cu atmosfera. Nici nu ai cum: atmosfera inspiră viață și bună dispoziție. Plasat strategic pe culoarul spre Hollywood Multiplex, localul te invită printr-o atmosferă exuberantă.

Am trecut rapid în revistă meniul foarte bogat plin de enigme pentru papilele mele gustative și am încercat cafeaua grecească. La fel de inedită a fost experiența pentru mine, cel obișnuit cu cafeaua espresso (scurtă, foarte scurtă, în care să stea lingurița vertical!).

Mâncarea, în schimb, more…

Dupa ce, ca tot omul am mancat pana mi-a iesit pe urechi, am ciocnit un ou si am suplimentat cu o portie de prajituri de casa, am zis sa imi arunc un ochi si pe blogurile prietenilor. Si iata ce face lumea:

• Flori este foarte preocupata de panaceul universal numit “bicarbonat de sodiu”. Atentie iubita mea, ca ii spune doar panaceu! Restul e .. “de sodiu”.
• Ovidiu are probleme existentiale referitor la ce s-a intamplat la slujba de Inviere. Dragule, a avea fytze, aere si fumuri, include si sa iti arati si piosenia spoita.
• Rosoiu a postat cel mai scurt mesaj pe blog. Sunt convins ca a facut-o fix cand a iesit parintele cu lumina din altar. Ce ti-e si cu tehnologia asta!

Acum astept sucurile gastrice sa isi faca efectul si sa imi faca loc si pentru o cafea!

Azi am ajuns intr-un final dramatic sa mananc la “La rascruce“, cantina pentru care am facut un site saptamana trecuta. 

Cum nu aveam asteptari mari, am purces cu incredere ca nu o sa mor.

 Am intrat, curat, linistit, miros de mancare proaspat pregatita. Aveam deja in cap de aseara ce vreau sa mananc, dar din politete am lasat-o pe fata din spatele tejghelei sa astepte :).

 Am cerut un escalop cu ciuperci si mamaliguta si salata asortata de muraturi.

Am trantit si o amandina si o coca-cola (trebuia sa fie si ceva nociv!) si am purces spre masa.

 Escalopul s-a topit in gura, innodat de mamliga un pic cam nesarata. Noroc ca sarea de la masa nu se taxeaza.

Castraveciorii m-au uns pur si simplu pe suflet. Nu acelasi lucru il pot spune si despre gogosari care erau un pic acri.

 Amandina m-a indulcit pana la lacrimi, noroc ca exista coca-cola sa o sting.

 Cum aici nu se fumeaza, va trebui sa ma abtin pana ies. Nu e rau. Pana la urma e normal sa nu scuipi unde lingi.

Atmosfera e interesanta. E un pic mai sus decat o cantina studenteasca, dar nu are nici pretentii de restaurant. E in stilul clasic ‘la impinge tava’, dar mancarea-i buna. Si ieftina.

 Asa ca, daca sunteti in zona Unirea sau Universitate, gasiti “La rascruce” pe str. Mavrogheni. E deschis pana in jurul orei 16:00, deci recomandat este atunci cand vreti sa serviti masa de pranz in oras si nu vreti sa asteptati 25 de minute sa vina chelnerul sa ia comanda.