Îmi este din ce în ce mai evident că suntem sclavii unei societăți informaționale și orice am face nu putem evada din ea.
Suntem zi de zi conectați la Internet, indiferent că avem sau nu nevoie de el. Chiar dacă nici măcar nu ne atingem de calculator, însăși ideea că nu este conectat la Internet, ne face să tremurăm într-o stare de sevraj.
Avem două-trei sau uneori chiar patru telefoane pe care le purtăm în permanență după noi și dacă simțim că avem ceva de spus, scriem imediat trei cuvinte pe Facebook.
Suntem peștișori captivi într-un râu care curge din ce în ce mai repede într-o vale abruptă. Dar, ironic, avem senzația de libertate.
Am văzut în multe locuri nostalgici care, într-o falsă nostalgie, scriu sau copiază după alții texte de tipul ”noi jucam leapșa în fața blocului, nu Wii într-o sufragerie; ne strigam la geam, nu ne dădeam bip”. Este falsă această concepție: copii de la mine de la bloc încă se strigă la geam (uneori până mă duc la exasperare și mă fac să mă gandesc că aș prefera să își dea bipuri!), încă se joacă leapșa și când fac câteo boacănă strigă la vecina: ”Tanti mama lu” Teo!”
Vedem doar ceea ce ne place să vedem. Societatea evoluează și e normal să o facă. Dar nu putem avea pretenția ca toți copiii să crească la fel. Nu putem avea pretenția ca toți să gândim la fel. Ar fi bine să rămânem ancorați în realitate și să nu generalizăm faptul că toată această generație Z este compromisă din cauza evoluției tehnologice.
Unde e problema de fapt? În capul nostru, al celor din generația Y care ne îmbătăm într-o falsă epatare că ce a fost era mai bine. Nu, nu era mai bine, nici acum nu e bine, e doar o evoluție firească a unei societăți în ansamblul ei.
De unde am pornit tot acest gând otrăvit de azi? De la un fapt simplu: m-am trezit, m-am uitat pe Facebook și am văzut cum comunică prietenii mei: prin Status Update și comentarii.
Era o vreme când a avea un blog era un titlu de mândrie și i-am încurajat pe toți cei din jurul meu să își facă unul. Să fie personali, să scrie, să se exprime despre ceea ce fac, trăiesc sau își doresc. Acum ni se pare mai simplu să ”rămânem pe Facebook”.
Nu e normal să ne definim printr-un status de câteva cuvinte. Încă am încredere că suntem mai buni de atât.
