Cum am putut să trăiesc până acum, nu pot să îmi închipui. De la începuturile vremurilor am știut că 1 + 1 = 2 și niciodată aproape 2 sau uneori 2. Asta până m-am născut în România și mi-am dat seama că 1 + 1 face … cât vrea organu’!

Azi citesc pe Internet (via @krumel), pe blogul lui Bogdan Manolea, că CNP-ul nu trebuie cerut de magazinele online. Citesc. Rămân surprins. Caut. Nu găsesc. Întreb. Se ridică din umeri.

Ambiguitatea care persistă pe tema CNP-ului mi se pare un pic intenționată, ca de altfel orice lucru (în cazuri particulare, legi) din România.  Ai voie să faci asta, dar cu condiția X și dacă altă lege spune că X este opțional, atunci de ce mai e condiție?

Problema CNP-ului o interpretează fiecare după bunul plac: proprietarul de magazin online va spune că are nevoie de informațiile astea pentru facturare, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal spune că nu.

Din această cauză totul va sta la latitudinea organului de control: el vine și știe că trebuie să îți dea amendă. Nu contează cât, nu contează pentru ce. Și dacă nu ai CNP-ul trecut pe o factură, poți să te bați cu toate articolele de pe net, că tot vei lua amendă.

În mod sigur neobligativitatea CNP-ului pe facturile emise către persoane fizice va isca o grămadă de discuții, cum că DA, cum că NU, dar convingerea mea rămâne că organu’ va decide. Și nu mă refer aici la Autoritate ca instituție, ci la micul negru pe plantație care știe că are de dat amendă.

Așa încât părerea mea este că fiecare proprietar de magazin online ar trebui să doarmă cu Codul Fiscal la cap și să se roage la Autoritate ca atunci când vine organu’ să fie unul care a auzit ce e ăla comerț online.