Aboneaza-te RSS
Cum începe o furtună în comerțul electronic: de la organ 5 Sep 04

Cum am putut să trăiesc până acum, nu pot să îmi închipui. De la începuturile vremurilor am știut că 1 + 1 = 2 și niciodată aproape 2 sau uneori 2. Asta până m-am născut în România și mi-am dat seama că 1 + 1 face … cât vrea organu’!

Azi citesc pe Internet (via @krumel), pe blogul lui Bogdan Manolea, că CNP-ul nu trebuie cerut de magazinele online. Citesc. Rămân surprins. Caut. Nu găsesc. Întreb. Se ridică din umeri.

Ambiguitatea care persistă pe tema CNP-ului mi se pare un pic intenționată, ca de altfel orice lucru (în cazuri particulare, legi) din România.  Ai voie să faci asta, dar cu condiția X și dacă altă lege spune că X este opțional, atunci de ce mai e condiție?

Problema CNP-ului o interpretează fiecare după bunul plac: proprietarul de magazin online va spune că are nevoie de informațiile astea pentru facturare, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal spune că nu.

Din această cauză totul va sta la latitudinea organului de control: el vine și știe că trebuie să îți dea amendă. Nu contează cât, nu contează pentru ce. Și dacă nu ai CNP-ul trecut pe o factură, poți să te bați cu toate articolele de pe net, că tot vei lua amendă.

În mod sigur neobligativitatea CNP-ului pe facturile emise către persoane fizice va isca o grămadă de discuții, cum că DA, cum că NU, dar convingerea mea rămâne că organu’ va decide. Și nu mă refer aici la Autoritate ca instituție, ci la micul negru pe plantație care știe că are de dat amendă.

Așa încât părerea mea este că fiecare proprietar de magazin online ar trebui să doarmă cu Codul Fiscal la cap și să se roage la Autoritate ca atunci când vine organu’ să fie unul care a auzit ce e ăla comerț online.

Categoria: Blogo-sfera  | Tag-uri: , , ,
Poti urmari raspunsurile la acest post prin feed RSS 2.0. Poti sa comentezi sau sa lasi un trackback din blogul tau.

5 Comentarii

  1. 1
    Geocer 

    Chiar daca a auzit ce-i ala comert online, organu’ tot o sa-l amendeze. Pentru ca el doar atat stie : sa dea amenzi !

    [Raspunde acestui comentariu]

  2. 2
    Geocer 

    Si daca va avea CNP-urile scrise pe toate facturile, organul tot o sa-l amendeze, dar din alt motiv.
    Si pana la urma o sa vina organul ala care aplica legea privind protectia datelor personale si-o sa-l amendeze si ala, pentru ca asa cum spuneai la inceputul articolului, nu are voie sa-ti ceara CNP-ul !

    [Raspunde acestui comentariu]

  3. 3
    Sever 

    Oare de ce nu ma mira? :-?

    [Raspunde acestui comentariu]

  4. 4
    Ganditoru' cu narghileaua 

    Noi, romanii cinstiti, vedem in asta o problema.
    Dar hai sa luam exemplu de la cei din US sau Europa de Vest care vin in Romania si isi deschid o firma de outsourcing:
    - punem pe factura un CNP random, inventat, ca nu o sa stea fiscul sa verifice CNP-ul :)

    [Raspunde acestui comentariu]

  5. 5
    @flaviusv 

    salutare! Am deschis o discutie noua pe acest topic tocmai din diversitatea expunerilor si parerilor pe net si bloguri si se pare ca ANAF agreeaza ideea (e si un document justificativ de la ei) existentei cnp in factura. Te invit atat pe tine, cat si pe cititorii tai sa cititi si sa comentati pe: http://flaviusv.wordpress.com/2009/12/14/cnp-si-cumparaturile-online/
    Numai bine!

    [Raspunde acestui comentariu]

Lasa un comentariu » Log in